Botezul

Adventiştii de ziua a şaptea cred...

Că, prin botez, noi mărturisim credinţa noastră în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărîrea noastră de a umbla într-o viaţă nouă. În acest fel, noi recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mîntuitor, devenim poporul Lui şi sîntem primiţi ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor noastre şi al primirii Duhului Sfînt. El se săvîrşeşte prin scufundarea în apă şi este condiţionat de mărturisirea credinţei în Isus şi de dovezile pocăinţei de păcat. El urmează instruirii în adevărurile Sfintelor Scripturi şi acceptării învăţăturilor ei.

Botezul

Nyangwira, care trăia în Africa Centrală, nu considera botezul o simplă preferinţă. Timp de mai bine de un an, ea a studiat cu mult zel Biblia. Ea dorea mult să devină creştină.

Într-o seară, ea a împărtăşit soţului ei din lucrurile pe care le învăţase. Violent şi furios, el a strigat: „Nu vreau o religie ca aceasta în casa mea şi, dacă mai continui să studiezi, te voi ucide". Deşi afectată, Nyangwira a continuat să studieze şi nu peste mult timp ea era gata pentru botez.

Mai înainte de a pleca de acasă pentru serviciul divin de botez, Nyangwira a îngenuncheat cu respect înaintea soţului ei şi i-a spus că urmează să să primească botezul. El a pus mîna pe cuţitul cel mare de vînătoare şi a strigat: „Ţi-am spus că nu vreau să fii botezată. În ziua în care te vei boteza, te voi ucide". 

Dar Nyangwira, hotărîtă să urmeze Domnului, a plecat cu ecourile ameninţărilor soţului ei în urechi.

Mai înainte de a intra în apă, ea şi-a mărturisit păcatele şi şi-a consacrat viaţa Mîntuitorului ei, neştiind dacă nu cumva în ziua aceea va trebui să-şi dea viaţa pentru Domnul. Pacea însă i-a cuprins inima în timp ce era botezată.

Cînd s-a întors acasă, ea a adus soţului său cuţitul.

„Te-ai botezat?" a întrebat el plin de mînie.

„Da", a răspuns Nyangwira, simplu. „Iată cuţitul!"

„Eşti gata să fii omorîtă?"
„Da, sînt!"

Uimit de curajul ei, soţul n-a mai dorit s-o ucidă. 1 

Cît de important este botezul?

Este botezul atît de important ca să merite ca cineva să-şi rişte viaţa pentru el? Cere Dumnezeu cu adevărat botezul? Depinde mîntuirea de botez?

Exemplul lui Isus. Într-o zi, Domnul Isus a părăsit atelierul de tîmplărie din Nazaret, Şi-a luat la revedere de la familia Sa şi a plecat la Iordan unde Ioan, vărul Său, predica. Apropiindu-Se de Ioan, El a cerut să fie botezat. Uimit, Ioan a încercat să-L abată de la hotărîrea Lui, spunînd: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?"

„Lasă-Mă acum", a răspuns Isus, „căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit" (Mat. 3, 13-15).

Botezul lui Isus a dat pentru totdeauna acestei orînduiri2 aprobarea divină (Mat. 3, 13-17. 21. 25). În botez, noi participăm la misiunea lui Isus şi „împlinim tot ce trebuie împlinit". Dacă Domnul Hristos, Cel fără de păcat, a fost botezat, atunci şi noi, cei păcătoşi, trebuie să facem la fel.

Porunca lui Isus

La sfîrşitul lucrării Sale de slujire, Hristos a poruncit ucenicilor Săi: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit" (Mat. 28, 18-20).

În această însărcinare, Hristos a arătat clar că El cere botezarea acelora care doresc să intre în biserica Sa, Împărăţia Sa spirituală. Cînd, prin lucrarea ucenicilor, Duhul Sfînt aducea pe oameni la pocăinţă şi să primească pe Isus ca Mîntuitor al lor personal, ei trebuia să fie botezaţi în numele Treimii divine. Botezul lor avea să demonstreze că ei intraseră într-o legătură personală cu Hristos şi se angajau să trăiască în armonie cu principiile Împărăţiei harului Său. Hristos a încheiat porunca Sa de a boteza, cu asigurarea: „Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului".

După înălţarea la cer a Domnului Hristos, apostolii au făcut cunoscută necesitatea şi urgenţa botezului (Fapte 2, 38; 10, 48; 22, 16). Ca răspuns, mulţimi au fost botezate, formînd biserica Noului Testament (Fapte 2, 41. 47; 8, 12), acceptînd autoritatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfînt.

Botezul şi mîntuirea. Hristos a învăţat astfel: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit" (Marcu 16, 16). În biserica apostolică, botezul urma în mod natural primirii lui Hristos. Era o confirmare a credinţei noului credincios (Fapte 8, 12; 16, 30- 34).

Petru a folosit experienţa lui Noe din timpul potopului, pentru a ilustra legătura dintre botez şi mîntuire. În timpurile antediluviene, păcatul ajunsese la astfel de proporţii, încît, prin Noe, Dumnezeu a avertizat lumea să se pocăiască sau, de nu, va fi nimicită. Numai opt persoane au crezut, au intrat în corabie şi „au fost scăpate prin apă". „Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi", spunea Petru, „şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos" (1 Petru 3, 20-21).

Petru a explicat astfel că noi sîntem mîntuiţi prin botez, aşa cum Noe şi familia sa au fost salvaţi prin apă. Desigur că Dumnezeu, şi nu apele potopului, a însemnat salvare pentru Noe. Tot la fel, sîngele lui Hristos, şi nu apa botezului, este ceea ce îndepărtează păcatul de la cel credincios. „Dar botezul, asemenea ascultării lui Noe de a intra în corabie, ’este mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu’. Cînd omul, prin puterea lui Dumnezeu, dă această mărturie, mîntuirea oferită prin învierea lui Isus intră în vigoare". 3 

Cu toate acestea, deşi botezul este legat în mod vital de mîntuire, el nu garantează mîntuirea. 4 Pavel a considerat experienţa exodului poporului Israel ca fiind o reprezentare simbolică a botezului. 5 "Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost supt nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mîncat aceeaşi mîncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Hristos. Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie" (1 Cor. 10, 1-5). Tot la fel şi astăzi, botezul nu asigură în mod automat mîntuirea. Experienţa lui Israel a fost scrisă pentru „învăţătura noastră, peste care au venit sfîrşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă" (1 Corinteni 10, 11. 12).

„Un singur botez"

Administrarea botezului diferă în lumea creştină. Unii folosesc scufundarea, alţii stropirea, iar alţii turnarea sau vărsarea apei. Caracteristica unităţii pe care Duhul o aduce în biserica lui Dumnezeu este practicarea „unui singur botez" (Ef. 4, 5). 6 Ce descoperă Biblia despre însemnătatea termenului „a boteza", despre practica în sine şi despre importanţa ei spirituală?

Însemnătatea cuvîntului „botez". Cuvîntul „botez" vine de la verbul grec baptizo, care implică imersiunea, deoarece el derivă din verbul bapto, însemnînd „a afunda în sau sub". 7 Cînd verbul „a boteza" se referă la botezul cu apă, acesta poartă cu el ideea de imersiune sau scufundare a unei persoane sub apă. 8 

În Noul Testament, verbul „a boteza" este folosit 
(1) pentru a se referi la botezul cu apă (Mat. 3, 6; Marcu 1, 9; Fapte 2, 41); 
(2) ca o metaforă a suferinţelor şi morţii lui Hristos (Mat. 20, 22. 23; Marcu 10, 38. 39; Luca 10, 50); 
(3) la venirea Duhului Sfînt (Mat. 3, 11; Marcu 1, 8; Luca 3, 16; Ioan 1, 33; Fapte 1, 5; 11, 16) şi 
(4) la abluţiuni sau spălarea rituală a mîinilor (Marcu 7, 3. 4; Luca 11, 38). Această a patra folosinţă denotă spălarea pentru curăţirea de necurăţia ceremonială şi nu legitimează botezul prin turnarea apei. 9 Scriptura foloseşte substantivul „botez" atît pentru botezul cu apă, cît şi pentru moartea lui Hristos (Mat. 3, 7; 20, 22).

J. K. Howard observă că Noul Testament nu oferă „nici o dovadă că botezul prin stropire a fost vreodată o practică apostolică, dar, într-adevăr, toate dovezile arată că această practică a fost introdusă mai tîrziu. " 10 

Botezul în Noul Testament. Cazurile raportate în Noul Testament privind botezul cu apă implică scufundarea. Citim că Ioan boteza în rîul Iordan (Mat. 3, 6; Marcu 1, 5) şi “în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape" (Ioan 3, 23). Numai scufundarea cerea „multe ape".

Ioan a scufundat pe Isus. El L-a botezat pe Isus în Iordan şi, după botez, Isus „a ieşit afară din apă" (Marcu 1, 9. 10; Mat. 3, 16). 11 

Biserica apostolică a botezat, de asemenea, prin scufundare. Cînd Filip, evanghelistul, l-a botezat pe eunucul etiopean, „s-au pogorît amîndoi în apă" şi „au ieşit afară din apă" (Fapte 8, 38-39).

Botezul în istorie. Înainte de era creştină, iudeii botezau pe prozeliţii lor prin scufundare. Esenienii la Qumram au urmat practica scufundării atît pentru membri, cît şi pentru convertiţi. 12 

Dovezi din picturile din catacombe şi biserici, din mozaicurile de pe pardoseli, ziduri sau tavane, din sculpturi şi din ilustraţii conţinute în exemplare străvechi ale Noului Testament „mărturisesc cu prisosinţă despre scufundare, ca fiind modul normal de botezare în biserica creştină, în perioada primelor paisprezece secole. 13 Baptisteriile din vechile catedrale, biserici şi ruine din Nordul Africii, Turcia, Italia, Franţa şi din alte locuri dau încă mărturie despre vechimea acestei practici. 14 

Însemnătatea botezului

Însemnătatea botezului este, în mod intim, legată de modul de aducere a lui la îndeplinire. Alfred Plumer spunea: „Numai cînd botezul este administrat prin scufundare, numai atunci este văzută deplina lui însemnătate". 15 

Simbol al morţii şi învierii lui Hristos. După cum a fi acoperit de ape simbolizează necazuri şi suferinţe copleşitoare (Ps. 42, 7; 69, 2; 124, 4. 5), tot astfel scufundarea Domnului Isus în apa botezului este un simbol profetic al suferinţelor, morţii şi îngropării Sale (Marcu 10, 38; Luca 12, 50), iar ieşirea Sa din apa botezului vorbeşte despre învierea Sa (Rom. 6, 3-5).

Botezul n-ar fi avut nici o semnificaţie ca simbol al suferinţelor lui Hristos, „dacă biserica apostolică ar fi practicat un alt fel de botez decît acela prin scufundare". De aceea, „cel mai puternic argument pentru botezul prin scufundare este un argument teologic". 16 

Simbol al morţii faţă de păcat şi trăirii pentru Dumnezeu. Prin botez, credincioşii păşesc în experienţa suferinţelor trăite de Domnul nostru. Pavel spune: „Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă" (Rom. 6, 3-4).

Legătura intimă a credincioşilor cu Hristos este descoperită prin expresii ca „botezaţi în Hristos", „botezaţi în moartea Lui" şi „prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El". Howard notează: „În actul simbolic al botezului, credinciosul se cuprinde în moartea lui Hristos şi într-un sens real moartea Lui devine moartea sa; şi el se cuprinde în învierea lui Hristos, astfel că învierea Lui devine învierea sa". 17 Ce înseamnă intrarea credinciosului în suferinţele Domnului?

1. Moarte faţă de păcat. Prin botez, credincioşii au fost făcuţi „una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui" (Rom. 6, 5) şi „răstignit împreună cu Hristos" (Gal. 2, 20). Aceasta înseamnă că „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului. Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat" (Rom. 6, 6-8).

Credincioşii au renunţat la vechiul lor mod de viaţă. Ei sînt morţi faţă de păcat şi, prin aceasta, confirmă că „cele vechi s-au dus" (2 Cor. 5, 17) şi că viaţa lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Botezul simbolizează crucificarea vieţii vechi. Nu este numai o moarte, ci şi o îngropare. Noi sîntem .îngropaţi împreună cu El, prin botez" (Col. 2, 12). Îngroparea urmează după moartea unei persoane şi tot astfel, atunci cînd credinciosul coboară în mormîntul apei, viaţa cea veche, care a murit cînd el a primit pe Hristos, este acum înmormîntată. 

Prin botez, credincioşii renunţă la lume. În ascultare de porunca: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat" (2 Cor. 6, 17), candidaţii fac public faptul că ei părăsesc slujirea lui Satana şi că au primit pe Isus în viaţa lor.

În biserica apostolică, chemarea la pocăinţă cuprindea chemarea la botez (Fapte 2, 38). Astfel că botezul marchează, de asemenea, adevărata pocăinţă. Credincioşii mor faţă de călcarea legii şi obţin iertarea de păcat prin sîngele curăţitor, răscumpărător al lui Isus Hristos. Ceremonia baptismală este o demonstrare a unei curăţiri interioare - îndepărtarea păcatelor ce au fost mărturisite.

2. Viu pentru Dumnezeu. Puterea învierii lui Dumnezeu vine să lucreze în viaţa noastră. Ea ne face în stare să umblăm într-o viaţă nouă (Rom. 6, 4), morţi faţă de păcat, dar “vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 6, 11). Noi dăm astfel mărturie că singura nădejde a unei vieţi de biruinţă asupra naturii vechi stă în harul Domnului cel înviat, care oferă o nouă viaţă spirituală prin puterea creatoare a Duhului Sfînt. Această viaţă nouă ne înalţă la un nivel mai înalt al experienţei umane, dîndu-ne o nouă valoare, noi aspiraţii şi dorinţe, care se concentrează într-o consacrare deplină lui Isus Hristos. Noi sîntem ucenici ai Mîntuitorului nostru şi botezul este semnul uceniciei noastre. 

Simbolul legăturii unui legămînt. În timpurile Vechiului Testament, circumciziunea marca legătura legămîntului dintre Dumnezeu şi Avraam (Gen. 17, 1-7).

Legămîntul avraamic avea atît aspect spiritual, cît şi naţional. Circumciziunea era un semn al identităţii naţionale. Avraam personal şi toţi cei de parte bărbătească din familia sa, de la vîrsta de 8 zile aveau să fie circumcişi (Gen. 17, 10-14; 25-27). Orice om de parte bărbătească necircumcis trebuia să fie „nimicit" din poporul lui Dumnezeu, pentru că a călcat legămîntul (Gen. 17, 14).

Faptul că legămîntul a fost făcut între Dumnezeu şi Avraam, un adult, îşi descoperă dimensiunile lui spirituale. Circumciziunea lui Avraam a făcut cunoscută şi a confirmat experienţa lui anterioară, a îndreptăţirii prin credinţă. Circumciziunea sa a fost „o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur" (Rom. 4, 11).

Dar numai circumciziunea nu garantează intrarea în adevărata dimensiune spirituală a legămîntului. În repetate rînduri, cei care au vorbit din partea lui Dumnezeu au avertizat că nimic mai puţin decît circumciziunea spirituală nu va fi de ajuns. „Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gîtul" (Deut. 10, 16; 30, 6; Ier. 4, 4). Cei „netăiaţi împrejur cu inima" aveau să fie pedepsiţi împreună cu neamurile (Ier. 9, 25-26).

Cînd iudeii au respins pe Isus ca Mesia, ei au rupt legămîntul legăturii lor cu Dumnezeu, punînd cu aceasta capăt statutului lor special de popor ales (Dan. 9, 24-27). Deşi legămîntul lui Dumnezeu şi făgăduinţele Sale au rămas aceleaşi, El a ales un alt popor. Israelul spiritual a înlocuit naţiunea iudaică (Gal. 3, 27-29; 6, 15. 16).

Moartea Domnului Hristos a ratificat Noul legămînt. Oamenii au intrat în acest legămînt prin circumciziunea spirituală - un răspuns al credinţei la moartea ispăşitoare a Domnului Isus. Creştinii au „Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur" (Gal. 2, 7). Noul legămînt cere o „credinţă lăuntrică" şi nu „un ritual exterior" din partea celor care urmează să aparţină Israelului spiritual. Cineva poate să fie iudeu prin naştere; dar el poate să fie creştin numai prin naşterea din nou. „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste" (Gal. 5, 6). Ceea ce are valoare este „tăierea împrejur a inimii, în duh" (Rom. 2, 28-29).

Botezul, semnul legăturii mîntuitoare cu Isus, este această circumciziune spirituală. „În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi" (Col. 2, 11. 12).

„Avînd firea pămîntească îndepărtată prin tăierea împrejur spirituală, adusă la îndeplinire prin Isus, cel botezat acum se îmbracă cu Hristos şi intră în legătura legămîntului cu Isus. Ca rezultat, el este îndreptăţit să primească împlinirea făgăduinţelor legămîntului". 18 „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi sămînţa lui Avraam, moştenitor prin făgăduinţă" (Gal. 3, 27-29). Aceia care au intrat în această relaţie a legămîntului trăiesc asigurarea dată de Dumnezeu: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu" (Ier. 31, 33).

Simbol al consacrării în slujba lui Hristos. La botezul Său, Isus a primit o revărsare deosebită a Duhului Sfînt, semnificînd ungerea sau consacrarea Sa pentru misiunea pe care I-a dat-o Tatăl Său (Mat. 3, 13-17; Fapte 10, 38). Experienţa Sa descoperă faptul că botezul cu apă şi botezul cu Duhul Sfînt aparţin aceleiaşi experienţe, că botezul fără primirea Duhului Sfînt este incomplet.

În biserica apostolică, revărsarea Duhului Sfînt urma, în general, botezului cu apă. Tot astfel şi astăzi, cînd sîntem botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfînt, noi sîntem închinaţi, sîntem consacraţi şi uniţi cu cele trei mari Puteri ale cerului, pentru vestirea Evangheliei veşnice.

Duhul Sfînt ne pregăteşte pentru această lucrare de slujire prin curăţirea inimilor noastre de păcat. Ioan declară că Isus „vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc" (Mat. 3, 11). Isaia descoperă faptul că Dumnezeu va curăţi pe poporul Său de orice necurăţie a lor „cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii" (Is. 4, 4). Eu voi „topi zgura", spunea Dumnezeu, şi „toate părticelele de plumb le voi depărta de tine" (Is. 1, 25). Dumnezeu „este un foc mistuitor" pentru păcat (Evr. 12, 29). Duhul Sfînt va curăţi viaţa tuturor acelora care se supun Lui, mistuind toate păcatele lor.

Apoi Duhul Sfînt le va da darurile Sale. Darurile Sale sînt „o înzestrare specială, dată cu ocazia botezului, pentru a face în stare pe credincios să slujească bisericii şi să slujească acelora care nu au primit încă pe Isus Hristos". 19 Botezul cu Duhul Sfînt a dat bisericii apostolice puterea de a da mărturie (Fapte 1, 5. 8) şi numai un asemenea botez va face biserica în stare să-şi împlinească misiunea de a vesti Evanghelia cea veşnică a Împărăţiei (Mat. 24, 14; Apoc. 14, 6).

Simbol al intrării în biserică. Ca semn al regenerării unei persoane sau al naşterii din nou (Ioan 3, 3. 5), botezul marchează şi intrarea în Împărăţia spirituală a lui Hristos. 20 Deoarece uneşte pe credinciosul cel nou cu Hristos, el are totdeauna rolul de uşă pentru biserică. Prin botez, Domnul adaugă noi ucenici la corpul credincioşilor - trupul Său, biserica (Fapte 2, 41. 47; 1 Cor. 12, 13). Astfel ei devin membri ai familiei lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi botezat fără să se alăture familiei bisericii.

Condiţii pentru botez

Scriptura compară legătura dintre Hristos şi biserica Sa cu o căsătorie. În căsătorie, ambele părţi trebuie să-şi cunoască bine răspunderile şi îndatoririle. Aceia care doresc să se boteze trebuie să dea pe faţă în viaţa lor credinţă, pocăinţă şi roadele pocăinţei, ca şi o înţelegere a însemnătăţii botezului şi a implicaţiilor acestui angajament spiritual. 21 

Credinţa. O cerinţă în vederea botezului este credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Isus, ca singur mijloc de mîntuire din păcat. Hristos spunea: „Cine crede şi se va boteza va fi mîntuit" (Marcu 16, 16). În biserica apostolică erau botezaţi numai aceia care credeau în Evanghelie (Fapte 8, 12. 36. 37; 18, 8).

Deoarece „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Dumnezeu" (Rom. 10, 17), instruirea este o parte esenţială a pregătirii în vederea botezului. Marea însărcinare a lui Hristos confirmă importanţa unei astfel de instruiri. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului" (Mat.
28, 19. 20). A deveni ucenic sau discipol cere o instruire amănunţită.

Pocăinţa. „Pocăiţi-vă", le-a spus Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat" (Fapte 2, 38). Instruirea din Cuvîntul lui Dumnezeu produce nu numai credinţă, ci şi pocăinţă şi convertire. Ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu, oamenii văd starea lor căzută, îşi mărturisesc păcătoşenia, se supun lui Dumnezeu, se pocăiesc de păcatele lor, acceptă jertfa ispăşitoare a lui Hristos şi se consacră unei noi vieţi cu El. Fără convertire, ei nu pot avea o comuniune personală cu Isus Hristos. Numai prin pocăinţă ei pot să trăiască experienţa morţii faţă de păcat - o cerinţă pentru botez.

Roadele pocăinţei. Aceia care doresc să primească botezul trebuie să mărturisească credinţa lor şi să trăiască experienţa pocăinţei. Dar, dacă nu fac, de asemenea, „roade vrednice de pocăinţă" (Mat. 3, 8), ei nu au împlinit cerinţele biblice pentru botez. Viaţa lor trebuie să demonstreze ataşamentul faţă de adevărul, aşa cum este în Isus şi să exprime iubirea lor pentru Dumnezeu prin ascultarea de poruncile Sale. În pregătirea pentru botez, ei trebuie să renunţe la credinţele şi practicile lor rătăcite. Roadele Duhului, manifestate în viaţa lor, vor dovedi faptul că Domnul locuieşte în ei şi ei în Domnul (Ioan 15, 1-8). Dacă nu dau dovada aceasta în legătura lor cu Hristos, ei nu sînt încă gata să se alăture bisericii. 22 

Examinarea candidaţilor. A deveni membru al bisericii înseamnă un act spiritual, nu numai înscrierea numelui într-un registru. Aceia care aduc la îndeplinire botezul sînt răspunzători de hotărîrea privind pregătirea candidatului la botez. Ei trebuie să se asigure de faptul că cel ce solicită botezul înţelege principiile pe care le are biserica şi că dă mărturia naşterii din nou şi a unei experienţe pline de bucurie în Isus. 23 

Cu toate acestea, ei ar trebui să fie foarte atenţi să nu judece motivele acelora care cer botezul. „Cînd o persoană se prezintă ca un candidat la calitatea de membru al bisericii, noi trebuie să cercetăm roadele vieţii sale şi să lăsăm asupra lui răspunderea motivelor sale. " 24 

Unii au fost îngropaţi de vii în apa botezului. Eul n-a murit. Aceştia n-au primit o viaţă nouă în Hristos. Aceia care s-au alăturat bisericii în felul acesta au adus cu ei seminţele slăbiciunii şi apostaziei. Influenţa lor nesfinţită a produs confuzie în unii dinăuntrul şi din afara bisericii şi au pus în primejdie mărturia ei.

Să fie botezaţi pruncii şi copiii? Botezul aduce în biserică noi credincioşi în virtutea naşterii din nou. Convertirea lor i-a calificat pentru botez şi pentru calitatea de membru al bisericii. Integrarea acestora în biserică are loc la „naşterea din nou" şi nu la „naşterea pruncului". De aceea, credincioşii erau botezaţi „atît bărbaţi, cît şi femei" (Fapte 8, 12. 13. 29-38; 9, 17. 18; 1 Cor. 1, 14). „Nicăieri în Noul Testament", admite Karl Barth, „nu este permisă sau poruncită botezarea pruncilor". 25 G. R. Beasley-Murray a mărturisit: „M-am văzut neînstare să recunosc în botezul pruncilor, botezul bisericii Noului Testament". 26 

Pentru că pruncii şi copiii cei mici nu pot trăi experienţa convertirii, ei nu pot fi apţi pentru a fi botezaţi. Înseamnă oare aceasta că ei sînt excluşi din comunitatea noului legămînt? Desigur, nu! Isus nu i-a exclus din Împărăţia harului Său. „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi", a spus El, „căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei". Şi El Şi-a pus mîinile asupra lor (Mat. 19, 14. 15). Părinţii credincioşi îndeplinesc un rol vital, acela de a călăuzi pe copiii lor într-o legătură cu Hristos, care, în cele din urmă, îi va duce la botez. 

Răspunsul pozitiv al lui Isus dat mamelor care şi-au adus copiii la El ca să fie binecuvîntaţi a dat loc practicii dedicării copilului. Pentru acest serviciu, părinţii aduc copiii lor la comunitate, pentru a fi prezentaţi şi consacraţi lui Dumnezeu.

La ce vîrstă poate o persoană să fie gata pentru botez? Persoanele pot fi botezate dacă: 
(1) sînt destul de în vîrstă ca să înţeleagă însemnătatea botezului,
(2) s-au predat lui Hristos şi sînt convertite, 
(3) înţeleg principiile fundamentale ale creştinismului şi 
(4) înţeleg importanţa calităţii de membru. 

Mîntuirea este în primejdie numai atunci cînd cineva a ajuns la vîrsta cînd este răspunzător de hotărîrile lui şi respinge influenţa Duhului Sfînt.

Pentru că oamenii diferă unii de alţii în ceea ce priveşte maturitatea lor spirituală la o vîrstă dată, unii sînt gata pentru botez la o vîrstă mai timpurie decît alţii. Astfel că nu putem stabili o vîrstă minimă pentru botez. Cînd părinţii consimt la botezul copiilor lor la o vîrstă mai timpurie, ei trebuie să accepte responsabilitatea pentru creşterea lor spirituală şi dezvoltarea caracterului.

Rodul botezului

Cel mai însemnat rod pe care îl aduce botezul este o viaţă trăită pentru Hristos. Ţintele şi aspiraţiile se concentrează asupra lui Hristos şi nu asupra eului. „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt" (Col. 3, 1. 2). Botezul nu înseamnă atingerea celui mai înalt pisc posibil pentru creştini. Pe măsură ce creştem spiritual, noi dobîndim har creştin, care să fie folosit în slujirea altora, în cadrul planului lui Dumnezeu de dezvoltare: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1, 2). Atîta vreme cît rămînem credincioşi legămîntului botezului nostru, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, în ale căror nume am fost botezaţi, garantează faptul că vom avea acces la puterea divină, care să ne ajute în orice situaţii de criză cu care putem fi confruntaţi în viaţa de după botez.

Al doilea rod este o viaţă trăită pentru biserica lui Hristos. Noi nu mai sîntem persoane izolate, noi am devenit membri ai bisericii lui Hristos. Ca pietre vii, constituim templul lui Dumnezeu (1 Petru 2, 2-5). Noi menţinem o legătură deosebită cu Hristos, capul bisericii, de la care primim zilnic har pentru creştere şi dezvoltare în dragoste (Ef. 4, 16). Noi ne asumăm răspunderi în cadrul comunităţii legămîntului, ai cărei membri poartă o răspundere pentru noii botezaţi (1 Cor. 12, 12-26). Pentru binele lor, ca şi pentru acela al bisericii, aceşti noi membri trebuie să fie cuprinşi într-o viaţă de închinare, de rugăciune şi de slujire din iubire (Ef. 4, 12).

Rodul final este o viaţă trăită în şi pentru lume. Este adevărat că noi, care am fost botezaţi, sîntem cetăţeni ai cerului (Filip. 3, 20). Dar am fost chemaţi afară din lume numai pentru a fi instruiţi în cadrul corpului lui Hristos, ca să ne întoarcem în mjlocul lumii ca slujitori, participînd la lucrarea de slujire a lui Hristos. Adevăraţii ucenici nu se vor retrage din lume în biserică; noi sîntem născuţi în Împărăţia lui Hristos ca misionari. Credincioşia faţă de legămîntul nostru baptismal implică conducerea altora în Împărăţia harului. 27 

Astăzi, Dumnezeu aşteaptă cu ardoare ca noi să intrăm în viaţa îmbelşugată, pe care El, în mod milostiv, ne-a oferit-o. „Şi acum ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemînd Numele Domnului" (Fapte 22, 16).

Referinte

1. S. M. Samuel, „A Brave African Wife" (O bravă soţie africană), Review and Herald/14 februarie 1963, p. 19.

2. O orînduire este un ritual simbolic religios, ce reprezintă adevăruri centrale ale Evangheliei şi care este o obligaţie universală şi perpetuă. Domnul Hristos a stabilit două orînduiri - botezul şi Cina Domnului. O orînduire nu este un sacrament în sensul de a fi un „opus operatum" - un act care în şi prin el însuşi împarte har şi asigură mîntuirea. Botezul şi Cina Domnului sînt sacramente numai în sensul de a fi asemenea cu „sacramentum", jurămîntul depus de ostaşii romani de a asculta de comandanţii lor, chiar cu preţul vieţii. Aceste orînduiri cuprind un legămînt de totală supunere faţă de Hristos. Vezi Strong, Systematic Theology (Teologia sistematică) (Philadelphia, PA: Judson Press, 1954), p. 930; „Botezul"; Enciclopedia biblică A. Z. Ş. , ed rev. , p. 128, 129.

3. Jemison, „Christian Beliefs" (Puncte de credinţă creştină), p. 244.

4. De la început, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, în comun cu moştenirea ei protestantă, a respins orice interpretare a botezului ca un „opus operatum" , adică un act ce, în sine, împarte har şi asigură mîntuirea ( „Botezul", Enciclopedia Biblică A. Z. Ş. , ed. rev. , p. 128).

5. 6/Comentariul biblic A. Z. Ş. , ed. rev. , p. 740.

6. Adesea, persoane care au trăit experienţa botezului prin scufundare au simţit, ca o convingere personală, că trebuie să fie rebotezate. Vine oare această dorinţă în conflict cu declaraţia lui Pavel că este numai „un singur botez" (Ef. 4, 5)? Practica lui Pavel ne arată că nu. Cu ocazia unei vizite la Efes, el a întîlnit mai mulţi ucenici care fuseseră botezaţi de Ioan Botezătorul. Ei au trăit experienţa pocăinţei şi şi-au exprimat credinţa lor în Mesia ce va veni (Fapte 19, 1-5).

Aceşti ucenici nu aveau o înţelegere clară a Evangheliei. „Cînd au primit botezul din mîna lui Ioan, ei aveau serioase greşeli. Dar, avînd o lumină mai clară, ei au primit cu bucurie pe Hristos ca Răscumpărtor al lor; şi, cu acest pas făcut înainte, a venit şi o schimbare a obligaţiilor lor. Primind o credinţă mai curată, a existat şi o schimbare corespunzătoare în viaţa şi caracterul lor. Ca semn al acestei schimbări şi ca o recunoaştere a credinţei lor în Hristos, ei au fost rebotezaţi în Numele lui Isus.

Mulţi urmaşi sinceri ai lui Hristos au avut o experienţă asemănătoare. O mai clară înţelegere a voii lui Dumnezeu aşază pe credincios într-o relaţie nouă cu El. Noi îndatoriri sînt descoperite. Multe din cele ce înainte păreau nevinovate sau chiar vrednice de laudă sînt văzute acum ca fiind păcătoase. Vechiul său botez nu-l mai satisface. El s-a văzut ca un păcătos, condamnat de Legea lui Dumnezeu. El a trăit experienţa unei noi morţi faţă de păcat şi doreşte să fie îngropat cu Hristos, prin botez, ca să poată învia la o nouă viaţă. O astfel de atitudine este în armonie cu exemplul lui Pavel în botezarea iudeilor convertiţi. Acest incident a fost raportat de Duhul Sfînt ca o lecţie spre învăţătura bisericii. " (White, Sketches From the Life of Paul (Schiţe din viaţa lui Pavel), Battle Creek, Mi. Review and Herald/1883) p. 132, 133; vezi, de asemenea, Manualul bisericii, Washington D. C. : Conferinţa Generală a Adventiştilor de Ziua a Şaptea 1986, ed. rev. , p. 50; White, Evanghelizarea, p. 372- 375).

Scripturile nu spun nimic care să interzică rebotezarea personelor care au călcat legămîntul lor cu Dumnezeu, prin păcate grele sau apostazie, şi care au trăit apoi experienţa reconvertirii şi a reînnoirii legămîntului lor (vezi Manualul bisericii, p. 51, 162; White, Evanghelizarea, p. 375).

7. Vezi Albrecht Oepke, .Bapto, Baptizo", în Dicţionarul teologic al Noului Testament, ed. Gerhardt Kittel, trans. Geoffrey W. Bromiley (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publ. Co. 1964), vol. I, p. 529. Vine notează că bapto „folosit printre greci, semnifica vopsirea unei haine sau scoaterea apei prin cufundarea unui vas în altul. etc. . W. E. Vine, An Expository Dictionary of Biblical Words (Dicţionar explicativ al cuvintelor Bibliei) (New York. N. Y. : Thomas Nelson, 1985), p. 50. „A cufunda" apare de trei ori în Noul Testament, de fiecare dată însemnînd „a scufunda". În parabola bogatului şi a lui Lazăr, bogatul a cerut lui Avraam să lase pe Lazăr să-şi scufunde vîrful degetului său în apă rece şi să aducă un strop de umezeală pe limba sa (Luca 16, 24). În noaptea dinaintea crucificării, Isus a identificat pe vînzătorul Său înmuind (scufundînd) o bucată de pîine şi dîndu-i-o lui Iuda (Ioan 13, 26). Şi cînd Ioan în viziune a văzut pe Isus călărind, fiind comandant al oştirilor cerului, hainele lui Isus îi păreau lui Ioan ca fiind muiate în sînge (Apoc. 19, 13).

8. George E. Rice, „Botezul, unirea cu Hristos" - Ministry, mai 1982, p. 20.

9. Vezi Albrecht Oepke, “Bapto, Baptizo" în Theological Dictionary of the New Testament (Dicţionarul teologic al Noului Testament), vol. 1, p. 535. Cf. Arndt şi Gingrich, Lexiconul grec-englez al Noului Testament, p. 131. 

10. J. K. Howard, New Testament Baptism (Botezul în Noul Testament) (London: Pickering şi Inglis Ltd. , 1970), p. 48.

11. Sublinierea aparţine autorilor.

12. Matthew Black, „The Scrolls and Christian Origins"/ (Sulurile şi originile creştinismului) (New York: Charles Scribner’s Sons. 1961), p. 96-98. Vezi, de asemenea, „Botezul", Dicţionarul biblic A. Z. Ş. , ed. rev. , p. 118, 119.

13. G. E. Rice, Baptism in the Early Church, (Botezul în biserica primară), Ministry, martie 1981, p. 22, cf. Henry F. Brown, „Baptism Through the Centuries" („Botezul de-a lungul veacurilor") (Mountain View, Ca. , Pacific Press, 1965); William L. Lampkin, A History of Immersion (O istorie a scufundării/Nashville, Broadman Press, 1962); Wolfred N. Cotte „The Archeology of Baptism" (Arheologia botezului) (Londra: Yates şi Alexander, 1876).

14. Brown, Baptism Through the Centuries (Botezul de-a lungul veacurilor), p. 49-90.

15. Alfred Plummer, „A Critical and Exegetical Commentary on the Gospel according to St. Luke" (Un comentariu critic şi exegetic al Evangheliei după Luca), The International Critical Commentary, ed. Samuel R. Driver, et. al 5-a ed. (Edinburgh, T. şi T. Clark, 1981, retipărire), p. 88.

16. „Botezul", Comentariul biblic A. Z. Ş. , Enciclopedia, ed. rev. , p. 128. 

17. Howard, New Testament Baptism (Botezul în Noul Testament), p. 69.

18. G. E. Rice .Baptism: Union With Christ" (Botezul: Unirea cu Hristos), Ministry, mai 1982, p. 21.

19. Gottfried Oosterwal, „Every Member a Minister?" (Fiecare membru un slujitor?) From Baptism to a Theological Base (De la botez la o bază teologică) (Ministry, februarie 1980, p. 4-7). Vezi, de asemenea, Rex D. Edwards, „Baptism as Ordination" (Botezul ca punere deoparte) (Ministry, august 1983, p. 4-6).

20. White, Comentariul biblic A. Z. Ş. , ed. rev. , vol. 6, p. 1075. 

21. Dacă sînt condiţii pentru botez, atunci cum poate cineva să se “boteze pentru cei morţi"? Următoarea interpretare păstrează armonia mesajului biblic.

În 1 Cor. 15, Pavel subliniază importanţa învierii din morţi şi respinge ideea că nu există înviere. El arată că, dacă nu este înviere, credinţa celui credincios este zadarnică şi inutilă (1 Cor. 15, 14. 17). Mergînd pe aceeaşi linie, el argumentează: „Ce s-ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi? (1 Cor. 15, 29).

Unii au interpretat expresia „botezat pentru cei morţi" ca o referire la botezul îndeplinit de către credincioşi pentru persoane care au murit. În lumina condiţiilor biblice pentru botez, cineva nu poate susţine un astfel de punct de vedere. W. Robertson Nicoll scoate în evidenţă faptul că la ceea ce face Pavel referire era „o experienţă normală, că moartea creştinilor ducea la convertirea celor rămaşi în viaţă, care, în primul rînd, ’pentru cei morţi’ (pentru cei scumpi ai lor ce erau morţi) şi în speranţa reîntîlnirii cu ei, se întorceau la Hristos". Pe astfel de convertiţi Pavel îi descrie ca fiind „botezaţi pentru cei morţi". Speranţa binecuvîntării viitoare, la care se adaugă afecţiunea familială şi prietenia, era unul dintre cei mai puternici factori de la începuturile răspîndirii creştinismului. " W Robertson Nicoll, ed. „The Expositor’s Greek Testament" (Comentatorul Testamentului Grec) (Grand Rapids, MI; Wm. B. Eerdmans, 1956), vol. 2, p. 931. M. Raeder subliniază faptul că prepoziţia “pentru" (huper în greacă) din expresia „botezat pentru cei morţi" este o prepoziţie de scop. Aceasta înseamnă că botezul era făcut „de dragul" sau „pentru cei morţi, cu scopul de a fi reuniţi, să se reîntîlnească cu rudele lor ce au murit creştini, la învierea din morţi" (M. Raeder, .Vikariatstaufe în 1 Cor. 15, 29?" Zeitschrift fur die Neutestamentliche Wissenschaft, 45 (1955), p. 258-260, citat de către Harold Riesenfeld .Huper", Theological Dictionary of The New Testament, vol. 8, p. 51, 53; cf. Howard, New Testament Baptism (Botezul în Noul Testament), p. 108, 109. 

Howard declară că, în contextul său, argumentul lui Pavel din 1 Cor. 15, 29 sună astfel: „Dacă Hristos nu a înviat, aceia care au murit în Hristos au pierit şi, fără de speranţă, noi devenim deznădăjduiţi şi nenorociţi, în mod deosebit aceia care au intrat în comunitatea creştină şi au fost botezaţi de dragul sau pentru aceia care au murit în Hristos, sperînd să se reunească cu ei" (Howard, Baptism for The Dead) - Botezul pentru cei morţi. Un studiu al textului din 1 Cor. 15, 29. „Evangelical Quarterly, ed. F. F. Bruce (Exeter, Eng. Paternoster Press) iulie-septembrie, 1965, p. 141).

22. Cf. Damsteegt, „Reaping the Harvest" (Strîngînd secerişul), Adventist Review/22 oct. 1987, p. 15.

23. Manualul bisericii , p. 41.

24. White, Evanghelizare, p. 313.

25. Karl Barth, Church Dogmatics (Dogmatica bisericii), trans. G. W. Bromiley (Edinburgh: T. and T. Clark, 1969) vol. 4/4 p. 179.

26. G. R. Beasley-Murray, Baptism in the New Testament (Botezul în Noul Testament) (Grand Rapids, MI. Wm. B. Eerdmans, 1973), p. 392.

27. Vezi Edwards .Baptism" (Botezul).

Evenimente

No upcoming events

Sabat

Place: Chisinau, Moldova

Start: 18:30, 29 Mar 2024

End: 18:31, 30 Mar 2024